Feedback

Fonduri europene – 658 de milioane de euro de la UE pentru o administratie mai eficienta

22. martie 2016

Romania are dispozitie prin Programul Operational de Capacitate Administrativa (POCA) un buget de 658 de milioane de euro cu care sa ajunga la o administratie mai moderna, mai eficienta si mai transparenta, a declarat vicepremierul Vasile Dincu, ministru al Dezvoltarii Regionale, cu prilejul semnarii primelor proiecte finantate din fonduri europene din perioada de programare 2014-2020.

“Pentru exercitiul financiar nou, acest program are o tinta ambitioasa, peste 90.000 de functionari publici si lucratori contractuali din administratie, 250 de institutii publice, cel putin, din partea aceasta pe care o vizam pana acum, un buget de 658 de milioane de euro, deci peste o jumatate de miliard de euro care sa ajunga intr-o administratie mai prietenoasa, mai moderna, mai eficienta”, a afirmat Vasile Dincu, joi, intr-o conferinta de presa desfasurata la sediul MDRAP.

Ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice a adaugat ca bugetul pentru perioada 2014-2020 este de trei ori mai mare fata de exercitiul financiar precedent.

Obiectivul principal al celor trei proiecte este acela al imbunatatirii capacitatii administrative in ceea ce priveste “protectia mediului si derularea procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului sau, in cealalta parte, programe de evaluare a riscurilor si posibilitatea de a vedea, in sfarsit, intreaga panoplie a riscurilor din Romania dintr-o perspectiva stiintifica, operationala, calculabila”.

Valoarea totala a celor doua contracte semnate de MDRAP cu Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor este de 22,8 milioane de lei, aproximativ 5,06 milioane de euro, iar a celui semnat cu IGSU – de 31,8 milioane de lei, aproximativ 7,06 milioane de euro.

Un al patrulea contract de finantare semnat joi cu POCA are ca beneficiar Directia Generala de Administratie Publica din cadrul MDRAP, cu o valoare de 37,1 milioane de lei, aproximativ 8,24 milioane de euro.

Sursa: www.administratie.ro


licitatie-publica.ro, poate contine link-uri catre terti, site-uri partenere, dar nu poate fi tras la raspundere pentru continuturile postate de acestea si nu poate accepta nici o responsabilitate pentru ele.